Adoptarea Legii nr. 177/2026 a introdus un mecanism de anulare a anumitor obligații fiscale stabilite contribuabililor al căror cod de TVA fusese anulat. Aplicarea efectivă a măsurii a fost reglementată prin Ordinul ANAF nr. 1.512/2026, publicat la 3 noiembrie 2026. Dincolo de facilitatea fiscală propriu-zisă, noua reglementare ridică probleme importante privind identificarea obligațiilor care pot fi anulate, recuperarea sumelor deja achitate și efectele asupra procedurilor fiscale și judiciare aflate în curs.
1. Ce obligații fiscale pot fi anulate?
Legea nr. 177/2026 privind anularea unor obligații fiscale, intrată în vigoare la 27 august 2026, vizează anumite diferențe de TVA și obligațiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal ca urmare a anulării înregistrării contribuabilului în scopuri de TVA.
Domeniul de aplicare este delimitat expres de articolul unic alin. (1) și (2) din lege.
În principal, sunt avute în vedere obligațiile stabilite în aplicarea art. 11 alin. (6) sau (8) din Codul fiscal, în situațiile în care anularea codului de TVA s-a realizat în temeiul art. 316 alin. (11) lit. a), d) și e), pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2019 și data intrării în vigoare a legii.
Reglementarea cuprinde și anumite situații corespunzătoare legislației fiscale anterioare, precum și un mecanism distinct pentru diferențele de TVA stabilite unor cooperative agricole în legătură cu achizițiile de utilaje agricole.
Prin urmare, legea nu instituie o anulare generală a tuturor obligațiilor de TVA și nu se aplică automat oricărui contribuabil care a avut, la un moment dat, codul de TVA anulat.
Elementele determinante sunt cauza anulării înregistrării fiscale, natura obligației stabilite, perioada pentru care aceasta a fost calculată și împrejurările concrete ale operațiunilor impozabile.
2. Anularea obligațiilor se realizează din oficiu
Potrivit articolului unic alin. (10) din Legea nr. 177/2026, anularea obligațiilor fiscale care intră sub incidența reglementării se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare, care trebuie comunicată contribuabilului.
Această dispoziție prezintă o importanță practică deosebită.
Contribuabilul nu trebuie să formuleze o cerere pentru ca organul fiscal să aibă obligația de a identifica și anula sumele care îndeplinesc condițiile legii.
Totuși, caracterul din oficiu al procedurii nu exclude necesitatea verificării modului în care administrația fiscală aplică dispozițiile legale.
În practică, pot apărea situații în care decizia de impunere cuprinde atât sume susceptibile de anulare, cât și obligații care nu beneficiază de facilitate.
În asemenea cazuri, identificarea corectă a sumelor impune examinarea fiecărei obligații fiscale și, după caz, refacerea calculelor.
Ordinul ANAF nr. 1.512/2026 reglementează tocmai etapele administrative prin care sunt identificate obligațiile fiscale, întocmite listele și emise deciziile de anulare.
Pentru obligațiile stabilite în urma inspecției fiscale sau verificării documentare, procedura prevede un termen de maximum 45 de zile de la intrarea sa în vigoare pentru întocmirea și transmiterea listelor corespunzătoare.
Acest termen privește activitatea internă a organelor fiscale și nu trebuie confundat cu un termen general în care contribuabilul ar fi obligat să depună o cerere de anulare.
3. Sumele deja achitate pot fi recuperate, dar restituirea trebuie solicitată
O distincție esențială este aceea dintre anularea obligației fiscale și restituirea sumelor deja stinse.
În timp ce anularea operează din oficiu, restituirea presupune formularea unei cereri de către contribuabil.
Articolul unic alin. (4)–(6) din Legea nr. 177/2026 prevede că obligațiile fiscale de natura celor vizate de facilitate, stinse prin modalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală, pot fi restituite la cererea contribuabililor.
Această reglementare este relevantă nu numai în situația sumelor achitate voluntar, ci și atunci când stingerea obligației fiscale s-a realizat prin alte mecanisme legale, precum compensarea ori executarea silită.
Restituirea trebuie însă raportată la suma care intră efectiv sub incidența anulării.
Dacă numai o parte a obligațiilor cuprinse într-o decizie de impunere îndeplinește condițiile legale, contribuabilul nu poate pretinde, exclusiv în temeiul acestei legi, restituirea întregii sume plătite.
Legea stabilește, de asemenea, că termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea începe să curgă de la data intrării sale în vigoare.
În consecință, contribuabilii interesați trebuie să urmărească atât emiterea deciziei de anulare, cât și îndeplinirea formalităților necesare recuperării sumelor stinse anterior.
4. Excepția privind TVA înscrisă în facturi sau colectată de la beneficiari
Una dintre cele mai importante limitări este prevăzută de articolul unic alin. (7).
Legea exclude de la facilitate obligațiile fiscale aferente operațiunilor pentru care contribuabilul a înscris distinct TVA în facturi sau documente echivalente ori a colectat, integral sau parțial, taxa de la beneficiari, împrejurare constatată de organul fiscal.
Rațiunea acestei excepții este evitarea anulării unor obligații corespunzătoare unor sume transferate efectiv asupra beneficiarilor operațiunilor.
Din perspectivă probatorie, verificarea nu se poate limita la simpla existență a unei facturi.
Trebuie stabilit dacă documentul conține TVA evidențiată distinct și dacă operațiunea concretă intră în situațiile excluse de lege.
Procedura aprobată prin Ordinul nr. 1.512/2026 prevede inclusiv utilizarea informațiilor din sistemele fiscale electronice în cadrul acestei verificări.
Această etapă poate genera divergențe între contribuabil și administrația fiscală, mai ales în situațiile în care evidențele fiscale sunt incomplete, contradictorii sau reflectă operațiuni cu tratament fiscal diferit.
5. Efectele asupra contestațiilor fiscale și litigiilor în curs
O problemă distinctă privește obligațiile fiscale contestate administrativ sau judiciar.
Noua procedură prevede identificarea inclusiv a deciziilor de impunere aflate în procedura de soluționare a contestațiilor fiscale și a celor care fac obiectul unor litigii.
Prin urmare, existența unei contestații sau a unui proces nu exclude, prin ea însăși, examinarea obligațiilor prin prisma Legii nr. 177/2026.
Aceasta nu înseamnă însă că litigiul încetează automat sau că orice act procedural anterior devine lipsit de efecte.
Contribuabilul trebuie să verifice dacă obligația a fost efectiv anulată, în ce cuantum și care sunt consecințele deciziei de anulare asupra obiectului contestației ori al acțiunii judiciare.
În cazul în care organul fiscal nu aplică facilitatea sau o aplică parțial, legalitatea actelor emise ori a refuzului de soluționare poate necesita analiza căilor procedurale disponibile.
Totodată, aplicarea legii nu clarifică în mod exhaustiv toate problemele accesorii, precum efectele asupra măsurilor de executare deja dispuse sau eventualul drept la dobânzi pentru sumele restituite.
Aceste aspecte trebuie examinate distinct, prin raportare la Codul de procedură fiscală și la situația concretă a contribuabilului.
Concluzie
Legea nr. 177/2026 și Ordinul ANAF nr. 1.512/2026 instituie un mecanism care poate avea consecințe financiare importante pentru contribuabilii afectați de impuneri de TVA în perioadele în care înregistrarea lor fiscală fusese anulată.
Aplicarea facilității nu este însă generală și nici necondiționată.
Pentru fiecare situație trebuie verificate cauza anulării codului de TVA, perioada fiscală, natura obligației, modul de facturare și eventuala colectare a taxei de la beneficiari.
În plus, trebuie făcută o distincție clară între anularea din oficiu a obligației fiscale și restituirea sumelor deja stinse, care necesită o cerere a contribuabilului.
Din această perspectivă, noua procedură nu înlătură necesitatea unei analize juridice individuale, ci oferă cadrul în care contribuabilii pot solicita aplicarea efectivă a drepturilor recunoscute de lege.
Comments