Concedierea nelegală în sectorul bugetar: pot fi eșalonate despăgubirile stabilite de instanță?
O instituție publică obligată printr-o hotărâre judecătorească să plătească despăgubiri unui salariat concediat nelegal poate invoca legislația privind plata eșalonată a drepturilor salariale din sectorul bugetar pentru a amâna executarea hotărârii? Curtea Constituțională a analizat această problemă prin Decizia nr. 355 din 22 martie 2011, în legătură cu OUG nr. 71/2009, și a făcut o distincție esențială: drepturile salariale suplimentare obținute în instanță de personalul bugetar nu au aceeași natură juridică precum despăgubirile datorate pentru repararea unei concedieri nelegale. Deși acestea din urmă sunt calculate prin raportare la salariile de care salariatul a fost lipsit, nu orice reglementare destinată eșalonării drepturilor salariale este, prin acest simplu fapt, aplicabilă și despăgubirilor.
Ce fel de eșalonare a analizat Curtea Constituțională?
Discuția privește expres personalul din sectorul bugetar și instituțiile publice obligate prin hotărâri judecătorești la plata anumitor sume. Prin OUG nr. 71/2009, Guvernul a instituit, pentru o categorie de titluri executorii privind drepturi de natură salarială acordate personalului bugetar, un mecanism special de plată în tranșe. Măsura fusese justificată prin impactul bugetar al numeroaselor hotărâri prin care anumite categorii de personal obținuseră sporuri, prime, majorări sau alte componente salariale pe care angajatorii publici nu le acordaseră, apreciind că dispozițiile legale invocate nu erau aplicabile.
Acest regim derogatoriu nu reprezenta o regulă generală potrivit căreia instituțiile publice pot achita în rate orice sumă stabilită de o instanță. Domeniul său de aplicare depindea de obiectul concret al hotărârii judecătorești, de natura creanței, de categoria beneficiarului și de condițiile temporale prevăzute de actul normativ. Prin urmare, nici simplul fapt că debitorul este o instituție publică, nici faptul că titlul executoriu se referă la salarii nu sunt, luate izolat, suficiente pentru a justifica amânarea plății.
De ce sunt diferite despăgubirile pentru concediere nelegală de plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești?
În cazul anulării unei concedieri nelegale sau netemeinice, art. 80 alin. (1) din Codul muncii obligă angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Această obligație nu se naște din refuzul angajatorului de a acorda un spor salarial suplimentar, ci din anularea unui act prin care raportul de muncă a fost întrerupt cu încălcarea legii. Funcția despăgubirii este de a înlătura consecințele concedierii nelegale și de a repune persoana, pe cât posibil, în situația în care s-ar fi aflat în absența actului anulat.
Să presupunem că doi salariați ai unei instituții publice obțin hotărâri judecătorești. Primul a continuat să lucreze și primește, în urma procesului, un spor salarial prevăzut de o lege specială, pe care instituția refuzase să îl recunoască. Al doilea a fost concediat, a obținut anularea concedierii și trebuie despăgubit pentru perioada în care, din cauza actului nelegal, nu a mai încasat drepturile aferente raportului de muncă. Chiar dacă în ambele hotărâri sunt menționate salarii și sume de bani, temeiul și finalitatea obligațiilor sunt diferite. Aceasta este distincția pe care CCR a considerat-o determinantă pentru interpretarea OUG nr. 71/2009.
Ce a stabilit efectiv CCR prin Decizia nr. 355/2011?
Curtea a explicat că eșalonarea din OUG nr. 71/2009 a fost concepută pentru drepturi salariale suplimentare recunoscute personalului din sectorul bugetar, în special în temeiul unor legi speciale, și nu pentru hotărârile prin care instituțiile publice sunt obligate să repare prejudiciul produs prin concedieri nelegale. În acest din urmă caz, hotărârea judecătorească urmărește restabilirea legalității și recuperarea drepturilor de care salariatul a fost lipsit printr-un act al angajatorului declarat nelegal.
Este importantă și natura soluției pronunțate. CCR nu a declarat neconstituțională OUG nr. 71/2009 și nici nu a soluționat ea însăși contestația la executare din dosarul de origine. Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece problema reală privea interpretarea și aplicarea domeniului de incidență al ordonanței, atribuție ce revine instanțelor judecătorești. Relevanța deciziei pentru litigiile de muncă rezultă din raționamentul juridic prin care Curtea a delimitat creanțele ce puteau intra în regimul de eșalonare de despăgubirile acordate după anularea concedierii.
Distincția a fost confirmată și dezvoltată în jurisprudența ulterioară
Prin Decizia nr. 797 din 17 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a revenit asupra acestei delimitări, în contextul unui alt mecanism legislativ de eșalonare, reglementat prin OUG nr. 103/2013. Curtea a subliniat că nu trebuie confundate drepturile salariale suplimentare stabilite prin legi speciale cu drepturile de bază care decurg din raportul de muncă și a arătat că raționamentul privind restabilirea ordinii de drept încălcate este relevant, în mod corespunzător, și în cazul funcționarilor publici ale căror drepturi rezultă din actul administrativ de numire.
Prin urmare, criteriul de diferențiere nu este numai calitatea de salariat contractual sau funcționar public, ci natura dreptului concret recunoscut prin hotărârea judecătorească și scopul reglementării speciale invocate pentru eșalonare. În cazul unui salariat concediat nelegal, despăgubirea destinată reparării acestei măsuri nu poate fi asimilată automat unui spor sau unei majorări salariale acordate printr-o lege specială.
Poate fi totuși eșalonată plata unei despăgubiri în baza unei alte legi?
Decizia nr. 355/2011 trebuie interpretată în contextul OUG nr. 71/2009 și al reglementării în vigoare la momentul litigiului. Ea nu instituie o interdicție generală, aplicabilă tuturor actelor normative prezente sau viitoare, de a reglementa anumite modalități de executare a creanțelor stabilite prin hotărâri judecătorești. În cazul unui litigiu concret trebuie verificat dacă există o dispoziție specială aplicabilă perioadei și tipului de creanță, ce categorii de titluri executorii acoperă aceasta și dacă textul poate fi interpretat în sensul includerii despăgubirilor pentru concediere nelegală.
De asemenea, decizia nu privește angajatorii privați ca destinatari ai OUG nr. 71/2009. Pentru aceștia nu se poate invoca un regim de eșalonare conceput exclusiv pentru anumite creanțe împotriva instituțiilor publice. În toate cazurile, obligația de executare a unei hotărâri definitive trebuie analizată în raport cu dispozițiile procedurale și cu eventualele derogări legale efectiv incidente, fără a transforma o excepție legislativă într-o regulă generală de amânare a plății.
Ce poate face salariatul atunci când instituția refuză plata integrală?
Salariatul care a obținut anularea concedierii și plata despăgubirilor trebuie să verifice, în primul rând, dispozitivul hotărârii și natura exactă a sumelor acordate. Dacă instituția publică invocă o ordonanță de eșalonare, nu este suficientă simpla menționare a caracterului salarial al sumelor: trebuie identificată norma aplicabilă și demonstrat că despăgubirea stabilită prin titlul executoriu intră efectiv în domeniul său de aplicare. În lipsa unui asemenea temei legal, creanța nu poate fi supusă unilateral unui calendar de plată doar pentru că debitorul este finanțat din fonduri publice.
Într-un eventual litigiu privind executarea, argumentele trebuie raportate la obiectul hotărârii de anulare a concedierii, la dispozițiile art. 80 din Codul muncii și la distincția explicată de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 355/2011 și nr. 797/2015. Rezultatul depinde însă de actul normativ invocat de angajator și de circumstanțele concrete ale cauzei; decizia constituțională nu înlocuiește verificarea condițiilor actuale de executare.
Concluzie
Pentru despăgubirile acordate unui salariat ca urmare a anulării unei concedieri nelegale, Curtea Constituțională a arătat că regimul de eșalonare prevăzut de OUG nr. 71/2009 pentru anumite drepturi salariale ale personalului bugetar nu era aplicabil. Soluția se întemeiază pe diferența dintre obținerea unor drepturi salariale suplimentare și repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului la muncă. Așadar, răspunsul la întrebarea dacă despăgubirea poate fi eșalonată nu depinde doar de statutul public al angajatorului sau de modul de calcul al sumei, ci de natura creanței și de existența unui temei legal special care să permită în mod efectiv amânarea plății.
Aceeași concluzie se aplică și ordonanțelor de urgență adoptate ulterior care au reluat, în termeni comparabili, eșalonarea plății unor drepturi de natură salarială ale personalului bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 797 din 17 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a confirmat, în privința art. 21 din OUG nr. 103/2013, relevanța distincției stabilite anterior: eșalonarea privește drepturile salariale suplimentare, precum sporurile ori primele recunoscute în instanță, nu drepturile salariale de bază și consecințele restabilirii raportului de muncă în urma unei concedieri nelegale.

Comentarii