Munca în zilele de repaus săptămânal se plătește suplimentar chiar dacă nu sunt depășite 40 de ore?
Dreptul la repaus săptămânal este distinct de regulile referitoare la durata normală a timpului de muncă și la munca suplimentară. Prin Decizia nr. 415 din 24 noiembrie 2025, Înalta Curte a clarificat că indemnizația prevăzută de art. 137 alin. (5) din Codul muncii pentru activitatea desfășurată în zile de repaus săptămânal se cuvine chiar dacă orele lucrate nu depășesc durata normală a timpului de muncă. Pentru salariații care lucrează în ture sau în programe atipice, hotărârea delimitează două drepturi pe care angajatorii le confundă frecvent: compensarea muncii suplimentare și compensația aferentă pierderii repausului săptămânal în condițiile legii.
Repausul săptămânal nu se confundă cu limita de 40 de ore
Codul muncii reglementează separat durata normală a timpului de muncă, munca suplimentară și repausul săptămânal. Problema juridică dedusă judecății privea situațiile în care un salariat lucrează în zile în care ar fi trebuit să beneficieze de repaus, dar în cadrul normei obișnuite de ore. Angajatorul aprecia că, în absența orelor suplimentare, nu există temei pentru compensația specială. Înalta Curte a analizat finalitatea art. 137 alin. (5) și a separat dreptul la compensație de depășirea duratei normale a muncii.
Ce a stabilit ÎCCJ și ce trebuie dovedit într-un proces?
Prin Decizia nr. 415 din 24 noiembrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că salariatul care prestează muncă în perioada de repaus săptămânal, în condițiile art. 137 alin. (5) din Codul muncii, are dreptul la compensația specială prevăzută de lege chiar dacă orele lucrate nu depășesc durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
În motivarea soluției, Înalta Curte a reținut că dreptul la repaus săptămânal este distinct de dreptul la limitarea duratei muncii, iar compensația prevăzută de art. 137 alin. (5) urmărește să compenseze nerespectarea repausului săptămânal, nu prestarea muncii suplimentare. Prin urmare, trimiterea făcută de acest articol la sporul pentru munca suplimentară servește exclusiv la determinarea cuantumului compensației, fără ca acordarea acesteia să fie condiționată de depășirea duratei normale a muncii.
Soluția privește ipoteza specială reglementată de art. 137 alin. (4)–(5) din Codul muncii și nu înseamnă că orice activitate desfășurată sâmbăta sau duminica atrage automat această compensație, dacă repausul săptămânal este acordat legal în alte zile.
Dezlegarea este obligatorie și trebuie aplicată în condițiile ipotezei legale analizate; nu orice activitate desfășurată sâmbăta sau duminica atrage, în mod automat și în orice organizare a muncii, aceeași compensație. Trebuie identificat regimul concret al repausului săptămânal, succesiunea zilelor lucrate, eventualele derogări și compensațiile deja acordate.
Din perspectiva probelor, pontajele, graficele de ture, contractele individuale sau colective de muncă și statele de plată sunt esențiale pentru stabilirea zilelor în care salariatul a prestat efectiv activitate și a modului de remunerare. Pentru angajatori, decizia impune o evaluare distinctă a dreptului la repaus și a modului de compensare, fără a reduce orice situație la simpla verificare a plafonului săptămânal de ore.

Comentarii