Moșteniri. Testamentul și moștenirea legală

Moştenirea reprezintă modul de transmitere a averii unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viaţă.

Ca regulă, averea persoanei decedate se transmite prin moştenire legală, dacă aceasta nu a lăsat un testament, deoarece orice persoană poate hotărî, în timpul vieții sale, ce se va întâmpla cu averea sa când va deceda, întocmind un testament.

I. Testamentul

Testamentul este actul prin care o persoană își exprimă voința cu privire la transmiterea averii sale pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.

Testamentul poate conţine dispoziţii referitoare la averea unei persoane (bunuri mobile sau imobile, sume de bani, părți sociale deținute la o firmă etc.), la persoana sau persoanele care o moștenesc, partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse moştenitorilor testamentari sau legali şi alte dispoziţii care produc efecte după decesul testatorului.

Testamentul poate fi întocmit în formă olografă (testamentul este scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului) sau în formă autentică (testamentul este încheiat în fața notarului).

Pentru ca o persoană să poată lăsa un testament, trebuie să aibă discernământ (adică acea capacitate biopsihică a persoanei de a-şi da seama de actele sale, de a acţiona în cunoştinţă de cauză), iar consimțământul său să nu fie viciat (adică să nu fi fost înșelată de o altă persoană să dispună în acest fel de bunurile sale).

La fel cum o persoană are posibilitatea să încheie un testament, aceasta poate să îl și revoce. Revocarea testamentului (în tot sau în parte) se poate face printr-un act notarial sau printr-un testament ulterior.

În unele cazuri, transmiterea averii prin testament este limitată prin lege, întrucât persoanele care au dreptul la moștenirea legală (soțul supraviețuitor și rudele defunctului) nu pot fi private complet de partea ce li se cuvine din moștenire. Este cazul moștenitorilor rezervatari (acei moștenitori care au dreptul la rezerva succesorală; rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin testament, donații făcute în timpul vieții ori dezmoşteniri).

Sunt moştenitori rezervatari soţul supravieţuitor, descendenţii (copiii, nepoții, strănepoții etc.) şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (părinții, bunicii, străbunicii etc.).

Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa testamentului, donațiilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.

II. Moștenirea legală

Moștenirea legală este acea formă de transmitere a averii unei persoane după decesul acesteia, către soțul supraviețuitor și rudele sale, care se produce în temeiul legii, fără ca persoana decedată să fi lăsat un testament.

Rudele personei decedate vin la moștenire în următoarea ordine:

1. Clasa întâi de moștenitori: descendenții (copiii, nepoții, strănepoții etc. – pot fi naturali, indiferent că sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei, ori adoptați);

· Descendenții înlătură moştenitorii din celelalte clase şi vin la moştenire în ordinea proximităţii gradului de rudenie (spre exemplu, dacă persoana decedată a lăsat și copii și nepoți, vor veni la moștenire numai copiii);

· De principiu, moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal;

2. Clasa a doua de moștenitori este formată din persoanele care vin la moștenire dacă nu există descendenți, și anume:

a. Ascendenții privilegiați (tatăl și mama persoanei decedate);

b. Colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului, precum şi copiii sau nepoții acestora);

· Moştenirea sau partea din moştenire cuvenită ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi se împarte între aceştia în funcţie de numărul ascendenţilor privilegiaţi care vin la moştenire, după cum urmează:

- în cazul în care la moştenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;

- în cazul în care la moştenire vin 2 părinţi, aceştia vor culege împreună o jumătate, iar colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate.

3. Clasa a treia de moștenitori este formată din persoanele care vin la moștenire dacă nu există descendenți și nici ascendenți privilegiați și colaterali privilegiați, și anume: ascendenții ordinari (bunicii, străbunicii etc.);

4. Clasa a patra de moștenitori: colateralii ordinari (unchi, mătuşi, veri primari, surori şi fraţi ai bunicilor); aceștia vin la moștenire dacă nu există moștenitori din primele trei clase.

Soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali. În absenţa oricăror altor moștenitori, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

Atunci când soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu oricare din clasele de moștenori legali, acesta obține:

a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;

b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;

c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;

d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

III. Acceptarea moștenirii

Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, într-un anumit termen, denumit termen de opţiune succesorală.

Termenul de opţiune succesorală este de un an de la deschiderea moştenirii. Moștenirea se deschide la data decesului.

În anumite situaţii, expres reglementate de Codul civil, termenul de un an curge:

· de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

· de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

· de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

· de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Moştenitorii celui care a decedat fără să-şi fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Totuși, o persoană față de care cel îndreptățit la moștenire are o datorie poate accepta moștenirea în locul acestuia, însă doar în limita datoriei.

Acceptarea moștenirii poate fi:

· expresă, prin înscris autentic sau sub semnătură privată;

· tacită, când persoana îndreptățită la moștenire face un act sau un fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor (vânzarea unor bunuri ori folosirea unor bunuri din moştenire).

IV. Renunţarea la moştenire

Renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică, la notar, sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, sau prin neacceptarea moştenirii în termenul de un an, în cazul în care persoana îndreptățită la moștenire cunoştea deschiderea moştenirii ca urmare a citării sale de către notarul public.

Renunţătorul poate revoca renunţarea în tot cursul termenului de opţiune, cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea ce i-ar reveni.

V. Certificatul de moştenitor

Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral (averea persoanei decedate), numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.

Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti constatarea sau, după caz, declararea nulităţii acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.