Casa de Pensii poate refuza adeverința de grupă de muncă? Ce a stabilit Înalta Curte prin Decizia nr. 13/2026

Pentru numeroși pensionari, recunoașterea perioadelor lucrate în grupa I sau a II-a de muncă depinde de adeverințele eliberate de foștii angajatori ori de deținătorii arhivelor. În practică, se întâmplă ca aceste documente să fie depuse la Casa de Pensii, dar perioadele atestate să nu fie valorificate la stabilirea sau recalcularea pensiei. Prin Decizia nr. 13 din 9 noiembrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat limitele în care casele teritoriale de pensii pot înlătura mențiunile din asemenea adeverințe. Soluția este importantă, însă nu exclude verificările permise expres de lege și nu conduce automat la recalcularea tuturor pensiilor.

Ce a decis Înalta Curte și de ce este important pentru pensionari?

Prin Decizia nr. 13/2026, pronunțată la 9 noiembrie 2026 în dosarul nr. 1084/1/2026, Înalta Curte a admis un recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov. Instanța supremă a stabilit că, în cadrul dispozițiilor legale pe care le-a interpretat, mențiunile înscrise în adeverințele eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhive sunt obligatorii și nu pot fi cenzurate de casele teritoriale de pensii, cu excepția situațiilor prevăzute expres de art. 158 alin. (6) și (7) din Legea nr. 263/2010.

În termeni mai simpli, Casa de Pensii nu poate substitui, printr-o apreciere proprie și în afara procedurii legale, informațiile certificate de fostul angajator. Dacă o adeverință atestă o perioadă, un loc de muncă sau o încadrare în grupă, instituția trebuie să analizeze documentul potrivit regulilor legale, nu să înlăture mențiunile sale doar pentru că interpretează diferit activitatea desfășurată de salariat.

Recursul în interesul legii urmărește să înlăture interpretările diferite date aceleiași dispoziții legale de instanțele judecătorești. Decizia nu reprezintă soluționarea unei cereri individuale de pensionare și nu stabilește că toate adeverințele contestate anterior au fost refuzate nelegal. Ea fixează însă o distincție esențială între simpla înlăturare a unor mențiuni și verificarea efectuată în cazurile expres permise de lege.

În ce situații poate Casa de Pensii să verifice o adeverință?

Excepția prevăzută de Înalta Curte este la fel de importantă ca regula. Potrivit art. 158 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, atunci când existau suspiciuni privind legalitatea încadrării activității în fostele grupe I sau a II-a de muncă, casele de pensii puteau solicita angajatorilor ori deținătorilor legali de arhive documentele întocmite înainte de 1 aprilie 2001 pe baza cărora fuseseră emise adeverințele. Alin. (7) prevedea că, dacă verificările demonstrau încălcarea legislației aplicabile sau documentele justificative nu erau prezentate, perioadele respective erau valorificate ca stagiu în condiții normale de muncă.

Cu alte cuvinte, dacă o casă teritorială de pensii are îndoieli cu privire la legalitatea încadrării în grupa de muncă atestate printr-o adeverință, aceasta nu poate înlătura pur și simplu mențiunile din document, pe baza propriei aprecieri, și să valorifice perioada consemnată în adeverință altfel decât ca fiind lucrată în grupă de muncă, ci trebuie să solicite fostului angajator sau deținătorului legal al arhivei documentele care au stat la baza emiterii adeverinței și să efectueze verificările prevăzute de lege. Numai după efectuarea acestor verificări și în condițiile expres prevăzute de lege poate refuza valorificarea perioadei respective ca stagiu de cotizare realizat în grupa de muncă.

Prin urmare, hotărârea nu înseamnă că o adeverință este imposibil de verificat. Diferența constă în existența unui temei legal și în respectarea condițiilor în care verificarea poate produce consecințe asupra pensiei. Sunt relevante atât documentele care au stat la baza eliberării adeverinței, cât și normele aplicabile la momentul când persoana a desfășurat efectiv activitatea.

Documentele justificative pot include deciziile de nominalizare în grupele de muncă, actele privind încadrarea locurilor de muncă, contracte individuale sau colective de muncă, decizii interne, documente privind locul muncii ori extrase din statele de plată. Curtea Constituțională a subliniat, prin Decizia nr. 446/2023, că adeverințele privind grupele de muncă trebuie să aibă un suport documentar verificabil. Așadar, protecția împotriva respingerii arbitrare nu trebuie confundată cu acceptarea unor afirmații lipsite de fundament documentar.

Să presupunem că o persoană prezintă o adeverință care atestă că a lucrat în grupa a II-a de muncă timp de zece ani, dar Casa de Pensii nu valorifică perioada în condițiile menționate. Într-o asemenea situație trebuie analizat motivul concret al refuzului: instituția a ignorat pur și simplu încadrarea certificată sau a efectuat verificările prevăzute de lege și a identificat o problemă privind documentele ori legalitatea încadrării? Cele două situații nu sunt echivalente, iar diferența poate determina soluția unei contestații.

Decizia se aplică și după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor?

O precizare este necesară pentru a evita interpretările prea largi. Decizia nr. 13/2026 interpretează dispoziții ale Legii nr. 263/2010, inclusiv art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4), referitoare la activități din sectorul producerii energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune și al extracției cărbunelui, precum și art. 158 din aceeași lege și art. 125–126 din normele aprobate prin HG nr. 257/2011. Legea nr. 263/2010 a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a noului regim general al pensiilor, la 1 septembrie 2024.

În prezent, Legea nr. 360/2023 cuprinde la art. 133 alin. (8)–(11) dispoziții asemănătoare. Și această lege condiționează valorificarea adeverințelor de emiterea lor conform legii, pe baza unor documente primare verificabile. Totodată, permite solicitarea documentelor de către casele de pensii atunci când există suspiciuni privind legalitatea încadrării și reglementează consecințele constatării unor nereguli sau ale neprezentării documentelor justificative.

Asemănarea dintre cele două reglementări face ca raționamentul exprimat de Înalta Curte să fie relevant pentru analiza unor litigii actuale. Totuși, nu trebuie afirmat că decizia interpretează direct art. 133 din Legea nr. 360/2023 sau că soluția pronunțată într-un litigiu privind vechea reglementare se extinde automat la orice cerere de pensionare formulată în prezent. Aplicarea concretă depinde de data cererii și a deciziei administrative, de activitatea desfășurată și de temeiurile legale incidente. Importanța și întinderea exactă a interpretării vor putea fi evaluate mai complet după publicarea motivării Înaltei Curți.

Ce poate face pensionarul dacă adeverința nu a fost valorificată?

Primul pas este verificarea deciziei de pensionare sau de recalculare și a motivului pentru care perioada de grupă nu a fost luată în considerare. Trebuie comparate datele din adeverință cu cele reținute de Casa de Pensii: perioada lucrată, funcția, locul de muncă, procentul de încadrare și actele pe care se întemeiază mențiunile. Dacă instituția invocă lipsa documentelor justificative, este important de stabilit ce verificări a efectuat și dacă fostul angajator sau deținătorul arhivei a fost solicitat să prezinte documentele relevante.

În cazul unei decizii emise potrivit Legii nr. 360/2023, art. 127 prevede că aceasta poate fi contestată la instanța competentă în termen de 45 de zile de la comunicare. Litigiile privind deciziile de pensionare sunt soluționate în primă instanță de tribunal, iar cererile în materia drepturilor de asigurări sociale sunt scutite de taxă judiciară de timbru, în condițiile legii.

În cadrul procesului pot fi analizate atât adeverința, cât și înscrisurile care au stat la baza ei, eventuala corespondență a angajatorului cu Casa de Pensii și motivele pentru care instituția a refuzat valorificarea perioadei. Dacă documentele sunt incomplete sau lipsesc, poate fi necesar și un demers distinct față de fostul angajator ori deținătorul arhivei. Soluția nu poate fi stabilită doar pe baza denumirii grupei înscrise în adeverință, fără examinarea întregului dosar.

Situația este diferită pentru persoanele care au deja o decizie de pensie definitivă sau chiar o hotărâre judecătorească definitivă. Pronunțarea unui recurs în interesul legii nu desființează automat asemenea acte și nu determină, prin ea însăși, plata unor diferențe de pensie. Posibilitatea unei noi cereri, a recalculării sau a altei căi procedurale trebuie analizată separat, în funcție de împrejurări și de normele aplicabile.

De când devine obligatorie decizia Înaltei Curți?

La 10 noiembrie 2026, Înalta Curte a anunțat soluția, publicând minuta Deciziei nr. 13/2026, dar motivarea integrală și publicarea în Monitorul Oficial urmează să aibă loc. Potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată printr-o decizie pronunțată în recurs în interesul legii devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I.

Pentru pensionarii ale căror adeverințe de grupă de muncă au fost respinse, decizia reprezintă un reper juridic important, dar nu înlocuiește verificarea situației individuale. Ceea ce trebuie stabilit în fiecare caz este dacă refuzul Casei de Pensii se întemeiază pe un control permis expres de lege sau pe o apreciere care depășește limitele competenței sale. De această distincție poate depinde recunoașterea perioadei lucrate în grupa de muncă și, implicit, calculul corect al drepturilor de pensie.